Da, mă, sunt studentă la pictură! Am dat examen vreo saptamână, am desenat, pictat, asudat la interviu, tot ce era de făcut.

Am 35 de ani și sunt studentă pentru motive pe care mi-e greu sa le țin minte chiar și mie (și nu din cauza vârstei, da!?). Cred că m-am dus ca să învăț ceva, să mă provoace cineva, să mă scoată din zona de confort, să mă pună să fac altfel, pentru că rețetele nu sunt bune nici măcar la bucătărie (ah, ce palpitant e când îți dai seama că nu știi de ce ți-au ieșit așa mișto găluștele tura asta!). M-am dus să fiu printre alții ca mine și să văd cum e între ei.

Am și îndoilei, cum să n-am. La vârsta asta oamenii se relaxează, sunt mulțumiți cu viața lor, îmi imaginez eu. Sau se îngrijorează pentru alte chestii decât examene. Da’ ce mișto, totuși, să mai ai ocazia asta să te îngrijorezi de chestii așa de departe de sensul vieții!

Habar n-am cum o să fac. Sper să reușesc să mă duc la cursuri, să mă duc la atelier, să-mi fac treaba, deși vin virozele, și alte o sută de griji pe care oamenii mari de 18 ani încă nu le-au întâlnit.
Da’ e mișto. Am un motiv serios să mă reapuc de citit filosofie (ca să-mi amintesc de unde îmi vin convingerile). Am cel puțin un motiv să experimentez ce-mi trece prin cap (vorbim de artă). Am un soi de libertate din perspectiva rezultatului care se simte ca un aer proaspăt.